Izvorul din Avernus este sursa puterii unui neam, o fisură în pietrele primordiale din care timp de generații au izvorât vapori de putere profetică. Fiecare nou-născut al cavernoasei Case Avernus este scăldat în ceața neagră și, prin acest botez, i se oferă o legătură înnăscută cu energiile mistice ale ținutului. Aceștia cresc având convingerea că sunt protectori fervenți ai tradițiilor lor, obiceiurilor tărâmului, dar ceea ce ei protejează cu adevărat este Izvorul însuși. Iar motivațiile ceții sunt neclare.

Când pruncul Abaddon a fost scăldat în Izvor, se spune că ceva ciudat s-a întâmplat. În ochii copilului a apărut o sclipire de înțelegere care i-a neliniștit pe toți cei prezenți și i-a făcut pe sacerdoți să șoptească. El a fost crescut să calce pe urmele descendenților Casei Avernus: urma să devină soldat și să se formeze în război, ca mai apoi, la nevoie, să poată conduce armata familiei pentru a apăra ținuturile ancestrale. Dar Abaddon a fost întotdeauna diferit. În timp ce alții se antrenau cu arme, el se adâncea în meditație în prezența ceții. A inhalat adânc vaporii care se ridicau din Izvor, învățând să-și îmbine spiritul cu puterea specifică neamului său. El a devenit o creatură a ceții negre.

Casa Avernus era plină de amărăciune: atât bătrânii, cât și tinerii îl acuzau că-și neglijează responsabilitățile. Dar toate aceste acuzații au încetat când Abaddon a pornit călare în luptă, iar toți au înțeles că puterile ceții îi dăduseră stăpânire asupra vieții și a morții, într-un fel nemaiîntâlnit până atunci la niciun lord al Casei Avernus.