Î: Voi putea să-mi personalizez personajul fără a cumpăra ceva?
R: Da, jucătorii care nu doresc să cumpere obiecte din Magazinul Dota 2 vor fi capabili să le dobândească printr-o varietate de metode, cum ar fi: jucând, mărindu-şi Nivelul de Bătălie sau făcând schimb cu alţi jucători.
Î: Va trebui să plătesc pentru a avea acces la eroi?
R: Toţi eroii vor fi disponibili gratuit. Noi credem că restricţionarea accesului jucătorului la eroi poate fi nimicitoare pentru designul jocului, aşa că încercăm să evităm asta.
Î: Ce sunt Nivelurile de Bătălie? Ce sunt Punctele de Bătălie?
R: De fiecare dată când termini un joc prin matchmaking, vei fi răsplătit cu Puncte de Bătălie. Dacă vei câștiga destule puncte, Nivelul de Bătălie al profilului tău va crește și vei primi un obiect nou.
Î: Dacă fanii creează materiale prin Atelierul Steam, cum o să vă asiguraţi că se potriveşte cu tema eroului/jocului?
R: Suntem pe deplin conştienţi de preocupăriile comunităţii în jurul exactităţii temei jocului, într-o așa măsură încât credem că este necesară implicarea directă a comunității în procesul de alegere a ceea ce intră în joc. Atelierul Steam îţi permite să votezi şi să îți exprimi părerile despre obiectele contribuite de alții înainte ca noi să decidem dacă le includem în joc, aşa că implică-te şi ajută-ne să fim în continuare pe drumul cel bun. În opinia noastră, comunitatea este surprinzător de aptă în luarea unor astfel de decizii.
Î: Scena competițională din Dota 2 va fi afectată de acest lucru?
R: Toate obiectele din magazin sunt cosmetice și nu afectează gameplay-ul. În plus, avem planuri despre cum poate economia din Dota să contribuie direct la felul în care joacă jucătorii profesioniști.
Î: De ce aș cheltui bani când Dota 2 este încă în faza Beta?
R: Nu vedem Dota 2 ca fiind o versiune beta, dar nici nu suntem pregătiți ca toată lumea să vină să se joace. Actualizăm constant jocul, adăugând eroi noi, reparând buguri și implementând caracteristici noi. Atunci când jocul va fi lansat pentru toată lumea, nici obiectele pe care le-ai cumpărat, nici progresul pe care l-ai făcut nu se vor pierde sau reseta.
Î: De ce ați ales să fie Free to Play?
R: Credem că se potrivește felului în care creăm și îmbunătățim jocurile noastre de-a lungul timpului. Noi (Valve și comunitatea Dota) vom crea o mulțime de lucruri interesante în anii ce urmează și vom evolua pe parcurs. Cu cât există mai mulți oameni care generează idei noi și trimit feedbackuri, cu atât Dota va deveni mai bun.
Î: Dacă este gratuit, de ce nu pot juca acum?
R: Încă mai avem de muncă până ce vom putea suporta numărul de jucători ce şi-au arătat interesul pentru Dota 2 . Chiar acum lucrăm la extinderea infrastucturii serverului nostru, acesta fiind fiind obstaculul principal.
Î: Nu vor strica leaverii și plângăcioșii jocurile făcându-și mereu alte conturi?
R: La fel cum am decis să abordăm problema jucătorilor care ies din joc înainte ca acesta să se termine, așa ne-am gândit să experimentăm și diverse idei prin care îi vom împiedica pe cei care le fac zile fripte noilor jucători prin această metodă. Suntem conștienți că asta reprezintă una din marile provocări cărora trebuie să le facem față într-un joc Free to Play.